Monday, December 18, 2017
Skandenberg

0 3004

Push, tradus împinge, este o tehnică atât de fortă, cât si de surprindere a adversarului. Este recomandată fie exploziv la start, fie ca tehnică de finalizare într-un meci lung unde schimbarea tehnicii hook sau toproll cu push poate termina un meci rapid. Are mai multe dezavantaje, deoarece este o miscare limitată, în primul rând datorită faptului că push-ul trebuie făcut de la jumătatea mesei în terenul tău (al celui care îl aplică) (poza 1), iar dacă adversarul a apucat să tragă cu presiunea spatelui (back preasure) si bicepsul, si le are mai puternice, depărtându-ti antebratul de brat (2), face ca push-ul să fie foarte riscant, dacă nu chiar imposibil de făcut. Dacă totusi ai si un hook puternic, dar preferi pushul, poti bloca adversarul si apoi să-l întorci usor în pozitie neutră, de unde să schimbi presiunea în push. Alt dezavantaj ar fi faptul că, dacă ai pierdut startul, desi ai reusit să mentii unghiul strâns între brat si antebrat, dar ai intrat în terenul adversarului (3), push-ul devine din nou foarte greu de aplicat.

Avantajele push-ului sunt devastatoare, în primul rând că, dacă reusesti să-l faci corect si la timp, termini meciul foarte repede si, în al doilea rând, ca stil de rezervă, cum am mai spus si la început, pentru finalizarea unui meci lung.

Push-ul are două forme de executie, în mare parte date de pozitia încheieturii. Prima formă se execută prin însurubarea încheieturii adversarului, întoarsă în supinatie (cu palma în sus) cât permite mobilitatea (4); iar forma cealaltă de executie este atunci când, datorită unei forte superioare mai mari în degete si încheietură a adversarului, acesta reuseste să câstige încheietura, însă nu are fortă suficientă în brat să-ti desfacă si unghiul brat-antebrat sau presiune laterală (side pressure) să te ducă în terenul lui (5), atunci cu încheietura pumnului pierdută se concentrează forta în falangele degetelor pentru a nu scăpa mâna adversarului si se poate executa un push devastator si, de multe ori, care surprinde adversarul… iar în cazul în care pusherul ar dori strapp (să obtină legarea mâinilor) poate împinge fără să tină cu degetele (6). În încheiere, cum se poate observa si în fotografii, trebuie avut în vedere ca umărul să fie deasupra bratului iar apoi, concomitent cu această rotire, se aplică forta cu tot trenul superior si forta bratului.
Grupele musculare implicate în efort sunt tricepsul, pieptul si umărul, alături, bineînteles, de antebrat, biceps (pentru mentinerea unghiului strâns) si dorsal care protejează tot bratul pentru a nu fi tras cu back pressure. Toate trebuie încordate ca o piatră, iar miscarea făcută ca un tot unitar cu tot corpul. Atentie să nu se atingă pumnul sau degetele cu umărul, aceasta fiind sanctionată de către arbitru si meciul oprit.

Ca o opinie personală, găsesc push-ul un stil dificil de executat si îl recomand doar celor care au deja o experientă în practicarea skandenbergului si înteleg pericolele la care se expun dacă tehnica de executie nu este corectă sau se încearcă aplicarea stilului în pozitii nefavorabile… unde uneori dă întradevăr rezultate, dar este riscant!

Alexandru Marin

 

0 2377

Skandenberg-ul este unul dintre cele mai vechi sporturi cunoscute.

Relativ usor de inteles, fara implicarea unor sume mari de bani pentru a fi practicat in conditii neprofesioniste, skandenberg-ul este printre cele mai expansive sporturi.
International, skandenberg-ul are denumirea de armwrestling (“lupta bratelor”).

istoric3

Skandenbergul a început ca o joacă, de fapt încadrarea sa ar fi undeva în “physical-skill games” (jocuri care testează mai mult corpul uman decât creierul, desi uneori este se cere si o gândire strategică).

Ca si activitate sportivă, face parte din categoria sporturilor individuale, există sute de sporturi individuale cunoscute în prezent, de răspândire mai mare sau mai mică.

Sporturile individuale de obicei au ca participanti indivizi, si nu echipe, cu toate că în orice sport este posibil să creezi o echipă (lot) de concurs combinând rezultatele individuale ale concurentilor.

De asemenea, încadrarea skandenbergului este în categoria sporturilor de luptă (combat or combative sport), adică este un sport competitiv de contact unde doi combatanti luptă unul contra altuia folosind anumite reguli de angajament.

Specific în skandenbergul este testarea fortei prin lupta individuală a bratelor combatantilor, prinse într-o priză specifică, până la imobilizarea bratului advers (engl. “to pin”), într-o pozitie câstigătoare.

Este evident că este nevoie de o pregătire fizică multiplă, specifică pentru acest gen de înfruntare, pregătire care presupune multe ore de antrenamente, neînsemnând neapărat că cei care se antrenează pentru skandenberg concurează în competitii organizate, ci fac asta ca si parte a rutinei lor de fitness.

Având în vedere cele relatate mai sus, corelat cu faptul că practicarea acestei forme de sport este de dată relativ recentă, rezultă în mod evident că skandenbergul este o parte a fitness-ului modern.

Etimologia cuvantului românesc “skandenberg”, are la bază denumirea (numele istoric) unui conducator albanez în luptele anti-otomane, Gjergj Kastrioti- Skenderbeg (1405-1468).

Sursa: “Studiu privind aspectele practicarii skandenbergului” – Lucrare de absolvire ANEFS Bucuresti, Corcoveanu Nicolae-Dragos, 2008

0 2327

Istoricul skandenbergului – aspect modern din fitness

Mai întâi să lămurim un aspect. Si anume denumirea.
Armwrestling = skandenberg = brat de fier (braccio de fero în Italia, bras de fer în Franta, etc.)

Forme diverse de skandenberg au fost întâlnite în mod frecvent încă din cele mai vechi timpuri, peste tot în lume.

O pictură a ceea ce pare a fi un concurs de skandenberg a fost descoperită într-un mormânt egiptean datând din aprox. 2000 înainte Hr.

Sportul modern are la bază un joc american. De fapt, se numea adesea “indian wrestling” (luptă indiană), fiind practicat de graniceri în secolul XIX si de copii în secolul XX.

În afară de ceea ce a devenit cunoscut ca skandenberg “armwrestling”, mai există alte câteva forme de “indian wrestling”. În una dintre aceste probe, oponentii stau fată în fată, în picioare, cu partea exterioară a tălpilor picioarelor lipită si palmele în priză fermă. Obiectivul este să îl faci pe oponent să îsi piardă echilibrul.

În skandenberg, care acum a devenit un cunoscut sport international, oponentii stau fată în fată, în picioare, la o masă specială. Ei fac priză, fie cu bratul drept, fie cu bratul stâng, în functie de categorie, cu coatele în contact cu suprafată specială (pad), fiecare încercând în timpul meciului să forteze bratul adversarului să coboare înspre suprafata inferioară a mesei.

istoric3

Skandenbergul s-a dovedit a fi o întrecere semi-populară în liceele si colegiile americane de la jumătatea secolului XX, de asemenea era o întrecere practicată cu precădere în barurile americane (“tavern sport”).

istoric4

Prima competitie organizată a avut loc în USA în anul 1952.
Organizatorul a fost un ziarist, Bill Soberanes, iar locul de desfăsurare a fost Gilardi’s Saloon din Petaluma, California.

Acest tânăr jurnalist a fost mai departe cel care a organizat anual competitiile din Petaluma, din Nordul Californiei, si mai apoi pe toată California.

În 1962, Bill Soberanes s-a asociat cu Dave Devoto si au format World’s Wristwrestling Championship, Inc. si au mutat concursul într-una dintre cele mai mari săli din Petaluma.

Evenimentul a avut un succes nebun si fenomenul a pornit a avea o dezvoltare furtunoasă.

Bill Soberanes si Dave Devoto
Bill Soberanes si Dave Devoto

În 1968, graficianul de animatie Charles Schultz a realizat o serie de 11 benzi desenate comice, unde Snoopy se pregătea să vină în Petaluma să câstige World’s Wristwrestling Championship.

Din nefericire, în finalul povestii, el a fost eliminat din concurs deoarece regulile oficiale de skandenberg stipulau că trebuie să unesti falangele degetelor cu concurentul si Snoopy nu respecta asta. Aceste benzi desenate au fost traduse în multe limbi si distribuite în toată lumea.

Din banda desenată ce a făcut acest sport cunoscut în toată lumea
Din banda desenată ce a făcut acest sport cunoscut în toată lumea

În 1969, Dave Devoto a facut un contract cu American Broadcast Corporation si turneul din Petaluma a început o minunată relatie de 16 ani cu emisiunea televiziunii ABC – Wide World of Sports. Skandenbergul a iesit la lumină!

istoric7

Un articol din revista Playboy sublinia faptul că televizarea turneului de skandenberg a făcut cel mai mare rating din istoria emisiunii Wide World of Sports. Majoritatea concurentilor ce au urmat au aflat de acest sport vizonând această emisiune. Televizarea turneului pe canalul ABC s-a produs din 1969 până în 1984.

Foto de arhivă de la concursul din Petaluma
Foto de arhivă de la concursul din Petaluma

În octombrie 1995 evenimentul a fost filmat de Learning Channel si difuzat de patru ori pe întreg globul. Turneul mondial “Worl’s Wristwrestling – Armwrestling s-a tinut dintotdeauna în a doua sâmbătă a lunii octombrie în Petaluma, California.

Pe 12 octombrie 1996, evenimentul a fost filmat de NBC World News Today si difuzat pe glob pe 13 octombrie 1996.

Pe 14 octombrie 2000, s-a televizat pe CBS si difuzat în emisiunea Bryant Gumbel Show. Secvente din concurs au aparut în Evening Magazine ulterior.

Impactul TV asupra dezvoltării skandenbergului a fost major
Impactul TV asupra dezvoltării skandenbergului a fost major

Armwrestling, armsports si wristwrestling reprezintă acelasi sport, skandenberg, ce se desfăsoară la o masă prevăzută cu mânere.

Singura diferentă este că la armwrestling bratul liber prinde un mâner, în timp ce la wristwrestling, bratele libere fac priză peste masă.

Masă de skandenberg
Masă de skandenberg

American Armsport Association (AAA), a fost înfiintată anii ’60 de Bob O’Leary, numărând actualmente peste 50 de asociatii in USA.

Logo USA
Logo USA

De asemenea, O’Leary a a avut initiativa formării Federatiei Mondiale de Skandenberg “World Armsport Federation” – WAF, având USA, Canada, Brazilia si India ca si primii patru membri.
În prezent sunt peste 70 de tări afiliate, printre care si România.

Logo Federatia Mondială de Skandenberg
Logo Federatia Mondială de Skandenberg

Campionatul Mondial de Skandenberg a ajuns la editia cu numărul 30, în 2008.
Un timp au existat două Federatii Mondiale paralele, dar s-au unificat si acum există doar o singură Federatie Mondială care reprezintă acest sport.

Campionatul European de Skandenberg se află tot în 2008 la editia cu numărul 18. Federatia Europeană de Skandenberg EAF, reprezintă interesele tuturor tărilor din Europa afiliate.

De asemenea, foarte important, din 1999, se desfăsoară anual în Columbus, Ohio, turneul Arnold Classic Armwrestling Challenge.

Skandenberg cu Arnold Schwarzenegger
Skandenberg cu Arnold Schwarzenegger
Skandenberg cu Arnold Schwarzenegger
Skandenberg cu Arnold Schwarzenegger

1987. La popularizarea skandenbergului a contribuit enorm si filmul artistic OVER THE TOP, realizat în 1987, avându-l în rolul principal pe Sylvester Stalonne, film ce a fost regizat după un caz real, câstigarea unui TIR ca mare premiu la un turneu de skandenberg.

istoric15 istoric16

Într-o ilustratie britanică apărută pe 29 octombrie 1962, despre Răzbiul Rece, presedintii USA – Kennedy, si al Rusiei – Hrusicov, fac skandenberg pentru putere, stând pe arme nucleare.

"Ok, d-le presedinte, să negociem!"
“Ok, d-le presedinte, să negociem!”

Sursa: “Studiu privind aspectele practicarii skandenbergului” – Lucrare de absolvire ANEFS Bucuresti, Corcoveanu Nicolae-Dragos, 2008

0 2367

Mărturii scrise despre skandenberg nu prea există la noi. Totusi, îl practicam cu totii în copilărie, iar denumirea era aceeasi, există însă controverse privitoare la originea cuvântului si la ortografierea acestuia.

1990 – Primul mare concurs de skandenberg din România a fost organizat în 1990, la Târgu Mures, de culturistul Eugen Dunca, pe o masă specială adusă de la Budapesta.

1998 – În Bucuresti, primul mare concurs de skandenberg a avut loc la barul Sidney din Piata Victoriei, în anul 1998.

2001 – Organizarea frecventă a concursurilor a început odată cu anul 2001, la initiativa d-lor Cristian Niculescu de la clubul de fitness PowerZone si Cristian Dulgheru de la firma de suplimente nutritive Redis Nutritie.

Astfel, pe 4 iulie 2001 are loc prima editie a Cupei PowerZone – Redis la skandenberg, la care au luat parte 57 de concurenti, din diverse alte sporturi.

Arbitru principal a fost Eugen Dunca, cel care in anul 1990 a organizat primul mare concurs de skandenberg din Romania, secondat de Alexandru Costache, cunoscut campion de culturism si mare amator de astfel de concursuri, si, al treilea arbitru, Dragos Corcoveanu, concurent la culturism.

Concursul a fost câstigat într-o manieră entuziasmantă de Ion Oncescu, care avea să dea astfel startul în ascensiunea fulminantă a fenomentului.

Cupa Powerzone - Redis, editia I, 4 iulie 2001
Cupa Powerzone – Redis, editia I, 4 iulie 2001

Au avut loc în continuare concursuri de skandenberg în aceeasi formulă organizatorică.

2003 – Cristian Dulgheru, Cristian Niculescu si Dragos Corcoveanu fondează Asociatia Română de Skandenberg “Brat de Fier”.

Logo Asociatia Romana de Skandenberg "Brat de Fier"
Logo Asociatia Romana de Skandenberg “Brat de Fier”

2004 – Reprezentantul României, Dragos Corcoveanu, în calitate de secretar-general, realizează afilierea Asociatiei Române de Skandenberg “Brat de Fier”la Federatia Europeană de Skandenberg (EAF) si la Federatia Mondială de Skandenberg (WAF).

Mirela Pîrjol, campioană mondială in 2004
Mirela Pîrjol, campioană mondială in 2004

– Sportiva Mirela Pîrjol a câstigat titlul de campioană mondială, la CM desfăsurat în Africa de Sud.

2007 – După mai multe titluri de vicecampion European, Ion Oncescu a devenit dublu campion mondial la CM skandenberg organizat în Bulgaria.

Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2007
Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2007
Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2007
Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2007

2008 – Ion Oncescu urca la cat. 100 kg si castiga titlul mondial la ambele brate la CM skandenberg 2008 dîn Canada

Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2008
Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2008
Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2008
Ion Oncescu, dublu campion mondial de skandenberg, 2008

Sursa: “Studiu privind aspectele practicarii skandenbergului” – Lucrare de absolvire ANEFS Bucuresti, Corcoveanu Nicolae-Dragos, 2008

0 4997

In acest articol vom vorbi despre un alt procedeu de atac top-roll, care nu are ca hook-ul un echivalent romanesc (podul) si, ca sa fie mai simplu, vom folosi termenul ca atare, fara ghilimele.

Tradus, top-roll inseamna, tinand cont de sensul sportului, intoarcerea incheieturii adversarului si este un procedeu, caracterizat de forta si presiuni asupra degetelor adversarului, care se poate aplica in doua moduri:

1. High-hand top-roll “inalt” copiaza miscarea flexiilor ciocan cu gantere din antrenamentele pentru bicepsi. Se trage puternic cu incheietura rigida spre spate, urmarindu-se deschiderea unghiului dintre bratul si antebratul adversarului sau caderea incheieturii acestuia, toata forta aplicandu-se cu ajutorul aratatorului sustinut de celelalte degete asupra aratatorului adversarului.

Un atac de tipul acesta poate fi combatut cu o priza joasa pe mana adversarului si un contraatac de tip side (lateral), cu alte cuvinte, linia de forta data de lombari-dorsali-umar-biceps-antebrat aplicata printr-o cadere spre spate sa fie contrata de un soc lateral. In acest procedeu, scapa cel mai des priza datorita lipsei de forta a degetelor comparate cu bicepsul. Facut corect, dupa parerea mea, este cel mai dificil procedeu deoarece trebuie intuit momentul in care degetele/incheietura adversarului cedeaza si schimba brusc directia de tragere in lateral pentru a nu scapa priza si a nu se ajunge in situata de strap (cand mainile scapa, meciul se reia cu legarea cu o curea a incheieturilor, situatie pe care o vom descrie mai tarziu).

2. Low-hand – top-roll “jos”. Dupa denumire, sugereaza o pozitie cu incheietura indoita (a se vedea foto) si se ataca mana adversarului cu partea dintre police si incheietura asupra degetului mic al acestuia, urmarindu-se aceeasi desfacere a degetelor, dar in ordine inversa, de la cel mic la celelalte. Acest stil este principala arma folosita impotriva hook-erilor si a celor ce folosesc tehnica push (se imping cu corpul, singurul stil ce foloseste tricepsul).

Nu este compatibil cu high-hand-ul, in cele mai multe cazuri scapand priza.

Spre deosebire de alte atacuri, top-roll-ul (in special high-hand-ul) este cel mai rapid, permitand castigarea meciurilor fara oboseala.

Vizavi de acest stil, as mai adauga ca este cel mai usor de practicat de catre cei care au segmentul antebratului mai lung cu degete puternice sau viteza de reactie buna, fiind stilul preferat celor familiarizati cu flexiile de tip ciocan. Usor de prevazut si de contrat totusi, cu strap-ul, care anuleaza avantajele date de degete si bicepsi puternici.

Ion ONCESCU

 

Dupa aceasta zi de odihna, urmeaza sa antrenam urmatoarele grupe musculare prioritare în meciurile de skandenberg si anume: bicepsul si antebratul. Aici lucrurile se complică putin, deoarece pentru skandenberg bicepsul trebuie lucrat din mai multe unghiuri, pentru ca într-un meci adversarul te poate trage într-o multitudine de pozitii.

Mai intai, exercitiile pentru bicepsi: tractiuni la bara cu priza supinatie, 4 serii x maximum de repetari; flexii cu bara EZ, 4 x 12 si flexii ciocan cu gantere, 4 serii x 25 repetari.

Tractiunile la bara

Se vor executa cu priza supinatie cu distanta intre pumni de 10-12 cm, deoarece suntem interesati sa lucram cu precadere partea externa a bicepsului. Se vor efectua maximum de repetari posibile, dar nu mai putin de un total de 30 de repetari pentru toate cele 4 serii. Nota: daca sportivul nu poate executa un total de 30 de repetari in cele 4 serii, va executa atatea serii cate sunt necesare pentru a ajunge la acest total.

Flexii cu bara EZ

Dupa cum stiti, aceasta bara permite o priza in semipronatie, lucru benefic pentru practicantii de skandenberg, deoarece intr-un meci, cand se trage in pozitia „hook“ (carlig), bratul trage intr-un unghi similar. Se va folosi o greutate moderata, astfel incat sa se poata lucra corect fara a balansa prea mult corpul.

Flexii ciocan cu gantere

Acest exercitiu permite antrenarea partii exterioare a bicepsului, brahialului, brahioradialului si flexorului antebratului. Acest exercitiu pot spune ca este cheia succesului in skandenberg si este de mare ajutor celor ce executa tehnica „top-roll“.

Dupa 4 serii a cate 25 repetari din acest exercitiu, antebratele sunt deja incalzite si se poate trece la antrenarea lor cu: flexia pumnului cu bara, 5 serii a 25 repetari si extensia pumnului, 5 x 15.

Flexia pumnului cu bara

Recomand un numar mare de repetari, deoarece practicantul de skandenberg trebuie sa posede in primul rand rezistenta si nu neaparat o masa musculara impresionanta. De executat se executa cu antebratele tinute pe coapse, iar pumnul trebuie sa se situeze in afara genunchilor.

Extensia pumnului cu bara

Veti intalni aici un numar mai mic de repetari, deoarece este mult mai greu de executat, extensorii antebratului nefiind solicitati in mod obisnuit in activitatea zilnica. Cu toate ca este un exercitiu ce se executa mai rar in salile de culturism, este foarte eficient pentru intarirea incheieturii.

In acest sport, in care meciurile se desfasoara uneori cu o viteza uimitoare, incheietura pumnului este de baza, deoarece, daca inca din start incheietura te lasa, se poate intampla de cele mai multe ori sa pierzi meciul.

La sfarsitul antrenamentului, pentru cine mai poate, este bine sa se mai faca 4 serii a maximum de repetari de strangeri in palma a unui cerc de cauciuc sau a unui cleste cu arc, mingiute de cauciuc etc.

Acestea sunt exercitiile pe care le execut, pe care vi le recomand si care m-au ajutat in activitatea mea competitionala.

Mirela PIRJOL, campioana mondiala

 

Pentru inceput, mă voi adresa celor ce abia au păsit in lumea skandenbergului. Dragii mei, este bine să stiti că, pentru un meci chiar si de o secundă, trebuie să antrenati intregul corp. Stiu că pare destul de ciudat si multi vor fi sceptici, dar cei mai mari campioni au dovedit in ultimul timp că asa este!ecent, la Campionatul Mondial, ce s-a desfăsurat in luna noiembrie a anului trecut in orasul Durban, Africa de Sud, am văzut o mare diferentă la sportivii rusi si ucrainieni, din punct de vedere al dezvoltării musculare, fată de concurentii din alte tări, mentionĺndu-l aici pe un mare campion al Rusiei, Alexei Voevoda, ce posedă o musculatură atĺt de bine dezvoltată incĺt ar putea concura cu succes si la competitiile de culturism.
În primul rĺnd, voi incepe cu umerii, ei sunt cei ce poartă greul intr-un meci. Dacă nu ai umeri bine lucrati, si aici mă refer la toate cele trei capete (deltoidul anterior, lateral si posterior), ei vor sări din articulatie foarte usor.

Din momentul in care pui cotul pe „pad“ (cotieră) si pină in momentul in care il ridici, terminĺnd meciul, aproximativ 65% din tensiunea exercitată o preia deltoidul cu cele trei capete ale sale. În prezentul articol, antrenamentele se referă la incepători, astfel incĺt si programele de antrenament vor fi calculate si dozate pentru ei. Pentru inceput, umerii vor fi lucrati o dată pe săptămĺnă. Să incepem antrenamentul:

DELTOIDUL ANTERIOR

Ridicarea halterei in fată cu mĺinile drepte– 3 serii x 12 repetări

Împins cu ganterele din stĺnd, 3 x 12

DELTOIDUL LATERAL

Ridicări laterale cu gantere, 3 x 10

Ramat vertical cu haltera, 3 x 10

DELTOIDUL POSTERIOR

Ridicări laterale din aplecat cu gantere, 4 x 10

În afara deltoidului, trebuie antrenat foarte bine si muschiul trapez, care sustine umărul si care ajută intr-un meci la tragerea adversarului spre spate si lateral. El va fi antrenat in aceeasi zi cu deltoidul.

TRAPEZ

Ridicarea umerilor (fără rotatie) cu gantere, 4 serii x 15 repetări

Acesta este antrenamentul primei zile. Urmează o zi de odihnă.

Mirela Pîrjol,

campioană mondială

de skandenberg

 

0 772

Este o bandă făcută dintr-un material rezistent având dimensiunile: lătimea de 2 cm si lungimea de 120 cm.

Există strap-uri cu cataramă sau cu arici; primele sunt mai rezistente, dar produc o tensiune diferită asupra mâinilor sportivilor fată de cel cu arici, putând crea avantaje sau dezavantaje.

Strap-ul este folosit pentru legarea mâinilor sportivilor atunci când se produce desfacerea prizei, fără ca arbitrii să considere că unul dintre concurenti au dorit acest lucru. Modul de legare este prezentat în pozele de mai jos.

Alexandru BOLBORICI

 

0 1016

HOOK – S-ar putea traduce cu podul, adica pumnul (foto 2) indoit in jurul incheieturii adversarului. Sunt mai multe tipuri, in functie de directia in care se trage (deep hook, high hook).

Se practica in numeroase si diferite situatii, cand incheietura este slaba sau bicepsul puternic, cand explozia trebuie imbunatatita sau in cazul in care biomecanica isi atinge in acest mod efectul maxim.
Trebuie urmarita o buna infasurare a mainii adversarului (se tine foarte bine incheietura acestuia cu degetul mic si inelar, forta fiind aplicata cu degetul mijlociu), incheietura fixata atunci cand este bine indoita si, progresiv, cu ajutorul bicepsului si a unei miscari laterale a corpului, se incearca aducerea la pad a mainii adversarului.

In general, este un stil mai lent si pe ansamblul unui concurs duce la pierderea fortei.

Deep hook se cheama trasul in momentul unei insurubari exagerate a mainilor in care forta se aplica chiar langa incheietura. In general, in conditiile unor competitori egali, castiga cel ce reuseste sa domine cu inaltimea incheieturii, adica sa-si pozitioneze centrul incheieturii deasupra centrului incheieturii oponentului. Mai trebuie precizat faptul ca exista pozitii defensive (foto 3) in care linia de forta este foarte greu de invins (in stĺnga) datorita pozitiei directe a bicepsului; sunt avantajati cei cu o forta izometrica dar nu uitati ca, dupa 12 secunde de efort maxim, muschiul isi pierde oxigenul.

Ion ONCESCU

 

0 2452

Inaltimea mesei de la podea pana la partea superioara este de 101,6 cm.

Partea superioara a mesei este de forma dreptunghiulara avand lungimea de 91,5 cm si latimea de 66 cm.

In figura sunt prezentate toate dimensiunile si locurile standard conform carora sunt fixati suportii si manerele de masa.

Suportii pentru coate (cotierele) sunt de forma patrata cu latura de 17,8 cm si inaltimea de 5,1 cm si trebuie facute dintr-um material spumos tare, acoperiti cu un material rezitent (ex. vinil).

Suportii de atingere au 35,6 cm lungime, 5,1 cm latime si 10,2 cm inaltime si trebuie facuti dintr-un material tare, elastic.

Manerele trebuie facute din metal de forma tubulara avand inaltimea de 15,2 cm si diametrul de 2,7 cm.

Picioarele mesei trebuie facute din metal, tubular sau patrat, dar care nu trebuie sa depaseasca 5,1 cm in diametru sau latura.

Nu se va folosi nici un material reflexiv (ex. plexiglas) pe partea superioara a mesei.

Pozitionarea elementelor pe masa de skandenberg (vezi schita) sunt pentru mana dreapta. Pentru mana stanga, imaginea este tot ca cea de la mana dreapta dar vazuta in oglinda.

Alexandru BOLBORICI

 

SOCIAL

3,449FansLike